Simte-te bine în propria piele!

Campanie de conștientizare a efectelor razelor soarelui asupra corpului nostru

PREAMBUL:

Efectele soarelui asupra pielii noastre sunt ireversibile, iar sănătatea este în pericol.
Specialiștii ne avertizează că, izolarea din cauza pandemiei, ne-a sensibilzat pielea la radiațiile UV, iar mulți oameni nu au mai ajuns la controlul dermatologic pentru a-și verifica starea de sănătate a pielii.
Un sondaj ne arată că la nivel mondial, peste 20% dintre cazurile de melanom, cel mai agresiv cancer de piele, au rămas nediagnosticate în perioada 2019-2021, întrucât peste o treime din controalele periodice pentru aluniţe nu au mai avut loc.
Medicii dermatologi recomandă folosirea loţiunilor cu factor de protecţie solară chiar dacă nu mergem la plajă și doar ieșim din casă la cumpărături sau spre locul de muncă.
Pentru cel mai agresiv cancer cutanat, o lună poate face diferenţa între viaţă şi moarte! Totodată, autoexaminarea semnelor de pe piele poate ajuta, cele mai multe cazuri sunt depistate pe alunițe nou apărute.
Riscul de cancer de piele este mai mare pentru cei care au în familie astfel de cazuri, la vârstnici, precum şi la cei cu ten şi ochi deschişi la culoare, blonzi sau roşcaţi şi cu multe aluniţe. La fel, pentru cei cu sistemul imunitar slăbit, care au fost expuşi radiaţiilor în tinereţe, care se bronzează frecvent la solar şi care abuzează de soare.

SCOP:

  • Prevenție, informare şi educare a publicului larg în privința riscurilor expunerii prelungite la soare.
  • Oferim populației informații pertinente despre măsurile eficiente de protecție a pielii.
  • Informare privind regula ABCDE de control al alunițelor de pe piele.
  • Informare asupra serviciilor socio-medicale puse la dispoziție de Centrul de Sănătate ”Sfântul Nectarie”.

MOTIVAȚIE:

  • Unul din fiecare trei cancere diagnosticate în lume este cancer de piele, iar incidenţa a crescut dramatic în ultimii ani, la fel şi mortalitatea.
  • Dacă este diagnosticat şi tratat în stadii incipiente, cancerul de piele poate fi uşor de vindecat.
  • În lume, sunt peste 60.000 de oameni care mor în fiecare an din cauza melanomului, iar  aproape jumătate din aceste decese sunt în Europa.
  • Costurile medicale anuale produse de cancerele pielii se ridică la zeci de milioane de euro.
  • La nivel global, peste 3 milioane de cazuri de cancer de piele non-melanom sunt diagnosticate anual. Acestora li se adaugă alte 150.000 de cazuri de melanom, a căror incidenţă a crescut într-un procent 300%, în special la tineri.

PREVENȚIE:

Ce presupune o protecție adecvată: 

  • intervalul orar recomandat vara pentru ieșiri este de: până în ora 11.00 și după ora 17.00;
  • haine subțiri care să acopere corpul și să respingă razele de soare;
  • protejarea ochilor cu ochelari de soare;
  • pălărie de soare pe cap;
  • aplicarea unei creme cu factor de protecție, chiar și în zilele mohorâte;
  • urmărire alunite conform regulii ABCDE;
  • realizare control preventiv dermatologic.

Consecințele expunerii la soare pot fi:

  • fotosensibilitate,
  • arsurile solare,
  • intoleranța la soare – alergie solară,
  • cancer de piele.

În timp, soarele acționează asupra celulelor Langerhans și produc imunodepresie și afecțiuni ale pielii dificil de ameliorat, cum ar fi impetigo, lupusul eritematos sau cancerul de piele, cauzat de modicarea ADN-ului celular.
Soarele accelerează procesul de îmbătrânire a pielii

Cel mai vizibil efect al expunerii prelungite la soare este îmbătrânirea pielii.

Soarere reduce grosimea straturilor superficiale ale pielii, iar acestea își pierd hidratarea și astfel apar ridurile fine, mai ales în zona ochilor și a gurii.

Bronzul nu este altceva decât o reacție de apărare a organismului, iar expunerea prelungită determină apariția unor pete maronii sau depigmentarea, care afectează în special brațele și zona inferioară a picioarelor.
În lipsa protecției adecvate, ne putem alege cu arsuri solare, caracterizate prin apariția pe piele a unor pete roșiatice (keratoza solară). Deseori, sunt însoțite de senzații de usturime și prurit, iar medicii le consideră leziuni precanceroase, întrucât ele cresc cu 10-15% riscul de apariție a cancerului de piele.

OBIECTIVE GENERALE:

  • Măsuri adecvate de protecție a pielii împotriva acțiunii razelor solare pe perioada verii.
  • Promovare control preventiv.

OBIECTIVE SPECIFICE:

  • Conștientizarea principalelor riscuri de expunere neprotejată la soare.
  • Informarea asupra măsurilor de protecție.
  • Prevenirea aplicării unor măsuri improvizate și/sau greșite. (mituri)

TEMA CAMPANIEI:

  • Informarea persoanelor;
  • Importanța adoptării de atitudini și comportamente responsabile față de propria stare de sănătate; - control periodic;
  • Aplicarea corectă a măsurilor de protecție;
  • Importanța consultării dermatologului în cazuri de insolație, iritație, pete, alergie solară, etc.;
  • Beneficiile accesului la surse de informare autorizate.

ACTIVITĂȚI PROPUSE ȘI PERIOADA DE DERULARE:

  • Consultații la cabinetul de dermatologie
  • Informarea populației în general și a beneficiarilor serviciilor socio-medicale care au dosar social despre necesitatea realizării unui control preventiv;

GRUP ŢINTĂ:

  • Persoanele adulte din București

REZULTATE AȘTEPTATE:

  • Creşterea numărului persoane informate privind măsurile de protecție soalară pe perioada verii.
  • Creșterea cu 10% a numărului de pacienți care accesează serviciile de dermatologie.
  • Scăderea numărului de persoane care suferă de pe urma expunerii prelungite la soare.
  • Scaderea numărului de persoane care dezvoltă cancer de piele.
  • Creșterea calității vieții populației;
  • Formarea unor deprinderi responsabile față de propria stare de sănătate şi însușirea unor metode eficiente de protecție.
  • Cunoașterea serviciilor socio-medicale puse la dispoziție de Centrul de Sănătate Multifuncțional ”Sfântul Nectarie”.

LOCUL DE DESFĂȘURARE:

Cabinetul de dermatologie din Centrul de Sănătate ”Sfântul Nectarie” din Bulevardul Uverturii nr 81 sector 6.

Programări sau informații suplimentare la 031.9593 și 0726.150.250 sau vizitați www.nectarie6.ro.

Articolele campaniei

Simte-te bine în propria piele! – Campanie de informare privind regula ABCDE de control al alunițelor de pe piele.

Simte-te bine în propria piele! – Campanie de informare privind regula ABCDE de control al alunițelor de pe piele.

Este extrem de important să ai grijă de sănătatea pielii tale, aceasta fiind cel mai mare organ al corpului, cu o sensibilitate mărită pe timpul verii. Melanomul, cel mai sever cancer de piele, poate apărea indiferent de culoarea pielii, dar pentru tenul deschis este cu atât mai mult recomandat controlul la dermatolog sau măcar autoexaminarea conform regulii ABCDE.

Simte-te bine în propria piele! Campanie de conștientizare a efectelor razelor soarelui asupra corpului nostru

Simte-te bine în propria piele! Campanie de conștientizare a efectelor razelor soarelui asupra corpului nostru

Vara este despre caldură, concedii și soare, dar specialiștii ne avertizează că în acest an, mai mult decât până acum, izolarea, cauzată de pandemie, ne-a sensibilizat pielea la radiațiile UV. Centrul de Sănătate “Sfântul Nectarie” oferă consultații și proceduri precum electrocauterizare și fototerapie, cu bilet de trimitere de la medicul de familie sau cu plată, în cartierul Militari.

Campanie ZIUA PORȚILOR DESCHISE / Miercuri - 09 noiembrie 2022

Sănătatea intimă

Știați că...

Ai grijă de sănătatea ta intimă cu pachetul de bază, la doar 220 lei!

Măsurăm gratuit tensiunea de Ziua Mondială de Luptă Împotriva a Hipertensiunii Arteriale

Află dacă ai oasele fragile! Prevenția te ține sănătos!

Cancerul de colon se vindecă dacă este depistat la timp! Screeningul îți poate salva viața!

Pachet de igienizare dentară profesională la prețul de 150 de lei, în limita locurilor disponibile. Sună acum la 031.9593 și rezervă-ți locul!

Am renunțat la măști, de acum putem zâmbi din nou relaxați!

Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei

Află despre igiena dentară a celor mici! 2` de 2 x / zi = Secretul dinților sănătoși

În luna martie, arată-i că ai grijă de ea și oferă-i un mărțișor cu sănătate!

Campania ”Mărțișor cu sănătate” - 2022

În luna iubirii, îndrăgostește-te de inima ta!

Salvează vieți, donează sânge!

Mișcarea pentru sănătate

“Mișcare pentru sănătate” și pentru inima ta

Împreună putem învinge cancerul de sân!

Cum pregătim copiii pentru colectivitate în pandemie

Cum pregătim copiii pentru colectivitate în pandemie?

Simte-te bine în propria piele!

Campania de testare gratuită Babeș Papanicolau

Campanie luna copiilor – Copii sănătoși, veseli și frumoși

Pastila de sănătate

Martie este despre tine!

Campania: Să ne cunoaștem mai bine

HEPATITA C – o boală vindecabilă în proporție de peste 95%

Gripă sau răceală?

Campanie de testare gratuită a glicemiei, în Sectorul 6

Șansa de a fi părinte!

Campanie de informare privind sănătatea orală

Dreptul la sănătate! Măsuri de prim ajutor pentru persoanele vârstnice din Sectorul 6

Fiți alături de noi în campania “6 PENTRU VIAȚĂ!” / Ediția a II-a

Pentru dumneavoastră, DOAMNĂ!

Glaucomul - hoţul tăcut al vederii

Cancerul de colon ucide! Testează-te!

Sănătatea te priveşte!

”6 PENTRU VIAȚĂ!” - Campanie de donare de sânge

Viață lungă și sănătoasă pentru persoanele vârstnice din Sectorul 6

Campanie de informare a copiilor cu vârste între 3-10 ani cu privire la igiena orală