Începând din data de 22 iunie 2021, Institutul Oncologic București, prin unitatea mobilă de testare, organizează campania de testare gratuită Babeș Papanicolau, dedicată tuturor femeilor cu vârsta cuprinsă între 25 - 64 ani. Campania, care se va desfășura pe o perioadă de două săptămâni,  este derulată în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 și  Centrul de Sănătate “Sfântul Nectarie” din Sctorul 6.

Acțiunea face parte din Programul Național de Depistare Precoce a Cancerului de Col, susținut de Ministerul Sănătății, și vizează depistarea leziunilor precursoare, incipiente sau chiar maligne ale colului uterin. Dintre toate tumorile maligne, cancerul de col uterin este cel care poate fi controlat și prevenit cu ajutorul testării periodice.

Astfel, în perioada 22 - 25 iunie 2021, femeile sunt așteptate cu un act de identitate pentru a realiza testul Babeș Papanicolau gratuit la Centrul de Sănătate “Sfântul Nectarie din Bulevardul Uverturii Nr. 81, Sector 6, cartierul Militari. Testarea va continua și în săptămâna 28 iunie 2021 - 2 iulie 2021, în cartierul Giulești - Sârbi, iar unitatea mobilă va fi parcată pe strada Răsadniței Nr. 59. Intervalul orar este 11.00 - 16.00, cu posibilitatea de prelungire dacă există paciente.

Testul este o investigație nedureroasă și importantă pentru sănătate. Totodată, este necesar ca pacientele să nu fi avut niciodată o boală oncologică ginecologică. Probele sunt lucrate la Institutul Oncologic București și interpretate de medicii Institutului, iar rezultatele se dau tipărite direct pacientei. În cazul descoperirii unei boli oncologice, pacienta poate fi tratată la Institutul Oncologic București.

În România, în fiecare an, se înregistrează peste 4000 de cazuri noi de cancer de col uterin. 7,5% din totalul cazurilor la nivel european provin din țara noastră. Rata mortalității la noi este cea mai ridicată din Europa și de patru ori mai mare decât media. Unul dintre motive este faptul că testarea nu este realizată anual, iar celulele canceroase sunt depistate prea târziu.

Realizarea regulată a controlului asigură depistarea precoce a celulelor anormale de la nivelul colului uterin, prevenind astfel formarea celulelor canceroase. Conform statisticilor puse la dispoziție de INSP, cancerul de col reprezintă a patra cauză de mortalitate prin cancer la femei, la nivel mondial.

Centrul de Sănătate “Sfântul Nectarie” este locul unde cetăţenii pot beneficia de consultații și tratamente medicale de calitate, decontate prin CASMB, iar persoanele cu venituri mici din comunitate, au parte de servicii medicale gratuite sau cu plată parțială. Ne găsiți în Bulevardul Uverturii nr.81, sector 6, vis-à-vis de Teatrul Masca. Pentru programări sau informații suplimentare sunați la 031.9593 și 0726.150.250 sau vizitați www.nectarie6.ro.

Articolele campaniei

 Precizări privind Campania de testare gratuită Babeș Papanicolau  din sectorul 6

Joi, 8 iul 2021

Precizări privind Campania de testare gratuită Babeș Papanicolau din sectorul 6

Mulțumim celor 350 de doamne care au răspuns apelului la prevenție lansat de Institutul Oncologic București și au venit pentru un test gratuit, în beneficiul stării lor de sănătate. De asemenea, le mulțumim pentru înțelegere și le rugăm să ne urmărească în continuare pagina de Facebook sau site-ul www.nectarie6.ro pentru a fi la curent cu toate informațiile.

Campania de testare gratuită Babeș Papanicolau a ajuns la final

Vineri, 2 iul 2021

Campania de testare gratuită Babeș Papanicolau a ajuns la final

Peste 350 de doamne au beneficiat de testare gratuită Babeș-Papanicolau în sectorul 6, prin Campania derulată de Institutul Oncologic București în parteneriat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 și Centrul de Sănătate “Sfântul Nectarie” din Sctorul 6.

Caravana Papanicolau se întoarce în cartierul Militari

Marţi, 29 iun 2021

Caravana Papanicolau se întoarce în cartierul Militari

Doar mâine 30 iunie 2021 mai puteți realiza un test gratuit Babeș Papanicolau în strada Răsadniței Nr. 59, sector 6 (zona Giulești-Sârbi). Datorită numărului mare de solicitări venite din partea doamnelor domiciliate în cartierul Militari și zonele adiacente, Unitatea Mobilă a Institutului Oncologic București va reveni pe 1 și 2 iulie 2021 în Bulevardul Uverturii Nr 81, la Centrul de Sănătate ”Sfântul Nectarie” Sf Nectarie.

În Sectorul 6,  am dat startul campaniei de testare gratuită Babeș Papanicolau

Vineri, 25 iun 2021

În Sectorul 6, am dat startul campaniei de testare gratuită Babeș Papanicolau

Astăzi, 25 iunie 2021, a fost ultima zi de testare gratuită Babeș-Papanicolau de la Centrul de Sănătate ”Sfântul Nectarie”, în Bulevardul Uverturii nr. 81, sector 6. Un număr de 254 de doamne au fost foarte receptive și au răspuns apelului la prevenție, lansat de Institutul Oncologic București.

Testare gratuită Babeș – Papanicolau în sectorul 6

Joi, 24 iun 2021

Testare gratuită Babeș – Papanicolau în sectorul 6

Doar astăzi și mâine Unitatea mobilă a Institutului Oncologic București este la Centrul de Sănătate ”Sfântul Nectarie”. Vino și tu pentru un test Papanicolau, gratuit la Centrul de Sănătate ”Sfântul Nectarie”, în Bulevardul Uverturii nr. 81, sector 6. În două zile au beneficiat de test 110 doamne.

Am dat startul campaniei de Testare gratuită Papanicolau în Sectorul 6

Marţi, 22 iun 2021

Am dat startul campaniei de Testare gratuită Papanicolau în Sectorul 6

Testarea este realizată de medicii Institutului Oncologic București, prin Unitatea Mobilă, iar în primul sfert de oră s-au prezentat deja 10 doamne care doresc să beneficieze de test.