Prevenție pentru persoanele cu vârsta peste 40 ani

Știai de existența serviciilor medicale de prevenție gratuite pentru persoanele asimptomatice cu vârsta de peste 40 de ani?

Vino la un consult la Centrul de Sănătate „Sfântul Nectarie”, situat în Bulevardul Uverturii nr. 81, Sector 6. Dacă ai bilet de trimitere de la medicul de familie poți beneficia de 3 consultații gratuite într-un interval de maxim 6 luni consecutive, pentru următoarele specialități:

Sunt multe persoane care consideră că tinerețea e un scut ce îi protejează de toate bolile și mergând pe această premisă nu trec pragul medicilor ani la rând.

De fapt, vârsta de 40 spre 50 de ani este perioada cheie pentru tot ceea ce înseamnă sănătatea adultului, perioada în care se petrec cele mai multe schimbări în organismul nostru. Toate aceste schimbări trebuie însă să fie corect înțelese și gestionate de către pacient, iar acest lucru necesită controale regulate. Doar prin consultații de rutină o dată pe an putem preveni apariția unor boli sau putem descoperi afecțiuni în stadii incipiente, când sunt mult mai ușor de tratat.

Nu este însă prea târziu să începi de acum să mergi la controale pentru a avea grijă de sănătatea ta!

Cu cât ne formăm această rutină mai devreme în viață, cu atât se va crea o bună relație medic-pacient și sănătatea noastră va fi pe mâini bune.

Vino la Centrul de Sănătate „Sfântul Nectarie”! Sună la 031.9593 pentru o programare sau completează formularul și te sunăm noi!

Centrul de Sănătate “Sfântul Nectarie” este o unitate medicală aflată în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 și a Primăriei Sectorului 6, unde cetăţenii pot beneficia de consultații și tratamente medicale de calitate decontate prin CASMB, iar persoanele cu venituri mici din comunitate, au parte de servicii medicale gratuite sau cu plată parțială.

Data publicării: Vineri, 26 ian 2024