Azi e Ziua Mondială a Sănătății. Centrul Sfântul Nectarie vă oferă numeroase servicii și facilități medicale

Azi e Ziua Mondială a Sănătății. Centrul Sfântul Nectarie vă oferă numeroase servicii și facilități medicale

De Ziua Mondială a Sănătății, celebrată în fiecare an în data de 7 aprilie, Centrul de Sănătate ”Sfântul Nectarie” din Sectorul 6 vine cu o serie de vești bune pentru cetățeni.

Prin intermediul unei investiții de la bugetul local, o nouă secție de recuperare medicală va fi dată în folosință în curând.

Situată în Strada Floare Roșie nr. 7A, secția va oferi, ca o noutate, posibilitatea de tratament de specialitate prin hidroterapie.

În cadrul aceleiași secții, vor mai putea fi accesate următoarele tipuri de tratamente:

  • kinetoterapie
  • masaj
  • termoterapie
  • bai galvanice
  • gimnastică medicală

Aceste servicii pot fi accesate de următoarele categorii sociale:

  • Persoanele vârstnice rezidente în cadrul centrului situat la aceeași adresă
  • Adulții cu certificat de încadrare în grad de handicap
  • Copiii cu certificat de încadrare în grad de handicap
  • Orice persoană care deține bilet de trimitere de la medicul de familie

De asemenea, beneficiază de gratuitate prin mecanismul decontării prin CAS toate persoanele din Sectorul 6 care au bilet de trimitere.

Veștile bune nu se opresc aici: prin intermediul unui proiect cu finanțare  nerambursabilă, la sediul Centrului de Sănătate Sfântul Nectarie, situat în Bd. Uverturii nr. 81, se pot realiza în mod gratuit o serie de consultații de medicină internă:

  • Verificarea stării de sănătate.
  • Măsurarea glucozei din sânge (nivelul de glicemie).
  • Calcularea indicelui de masă corporală (IMC) care relevă greutatea sănătoasă, în raport cu înălțimea.
  • Măsurarea valorilor tensiunii arteriale.

Medicul va recomanda, după caz, investigații suplimentare. 

Tot prin acest program începând din luna iunie,  pacienții pot beneficia de radiografii gratuite, întrucât centrul va dispune de o secție de radiologie.

Beneficiază de gratuitatea investigațiilor enumerate mai sus următoarele categorii de persoane:

  • Vârstnic (peste 62 de ani femeie și peste 65 de ani bărbat);
  • Persoană cu certificat de încadrare în grad de handicap;
  • Persoană de etnie romă;
  • Persoană aflată în risc de sărăcie;
  • Persoană singură în situație de vulnerabilitate medicală;
  • Persoană care provine din sistemul de protecție a copilului;
  • Persoană fără adăpost.

În afara serviciilor enumerate, Centrul de Sănătate Sfântul Nectarie pune la dispoziția pacienților o serie de specialități medicale dintre cele mai diverse, care pot fi accesate și în mod gratuit, cu decontare prin intermediul Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului București.

Lista tuturor specialităților medicale aflate la dispoziția dumneavoastră în cadrul Centrului de Sănătate Sfântul Nectarie o puteți consulta aici.

De asemenea, persoanele cu venituri mici sau cu dizabilități din Sectorul 6 pot beneficia de servicii medicale gratuite sau parțial subvenționate, în funcție de situația socio-economică și medicală individuală.

Pentru toți pacienții, programările la consultații, precum şi solicitarea de informații legate de serviciile oferite, pot fi efectuate în toate zilele lucrătoare, în intervalul orar 08:00 – 20:00, la telefon: 031.9593 sau prin formularul de programare online.

Sănătatea ta este preocuparea noastră. Contactează-ne și află în detaliu tot ce îți putem oferi!

Data publicării: Vineri, 7 apr 2023