Sănătate pentru comunitate în Sectorul 6

Sănătate pentru comunitate în Sectorul 6

Data publicării: Joi, 11 iun 2020

Chiar dacă traversăm o perioadă dificilă din punct de vedere medical, sănătatea este cea mai de preț resursă de care dispunem, iar pentru a veni în întâmpinarea nevoii de acces la servicii medicale performante, Centrul de Sănătate Multifuncțional ”Sfântul Nectarie” vă pune la dispoziție o gamă largă de specialități medicale în contract cu CASMB.

Persoanele cu venituri lunare de până la 1600 de lei, care domiciliază legal în Sectorul 6, pot solicita asistență medicală gratuită sau cu plată parțială, în funcție de cuantumul acestora. Având în vedere contextul actual, primim documente și online pe adresa office@nectarie6.ro, însoțite de datele dvs. de contact, precum și de cererea pe care o puteți descărca de aici.

Ulterior veți fi contactat de un asistent social pentru completarea dosarului și semnarea contractului de acordare a serviciilor medico-sociale.

Indiferent dacă solicitați servicii medicale gratuite, cu plată sau cu bilet de trimitere de la medicul de familie, ne găsiți în Bulevardul Uverturii nr. 81, sector 6 (vis-à-vis de Teatrul Masca), iar pentru programări sunați de luni până vineri, între orele 08.00-20.00 la 031.9593 / 0726.150.250 sau puteți fixa o programare online direct pe site-ul centrului - www.nectarie6.ro.

În permanență ne-a preocupat siguranța și acuratețea actului medical și ne dorim ca pacienții noștri să beneficieze întotdeauna de cele mai bune condiții de diagnostic și tratament. Astfel, din grijă pentru oameni, Centrul de Sănătate Multifuncțional ”Sfântul Nectarie” respectă întocmai măsurile de conduită responsabilă, în conformitate cu deciziile Direcției de Sănătate Publică, asigurând implementarea corectă a procedurilor de prevenție pentru limitarea răspândirii virusului Sars-Cov2. Mai multe despre protocolul nostru de primire pacienți aflați aici.

Date de contact:

  • Bd. Uverturii nr. 81, Sector 6, Bucureşti
  • Programări: 031.9593 / 0726.150.250, contact@nectarie6.ro
  • Website: www.nectarie6.ro
  • Program: Luni - Vineri: 08.00 – 20.00.