Gândurile noastre ne îmbolnăvesc! Ziua Mondială a Sănătății Mintale

Gândurile noastre ne îmbolnăvesc! Ziua Mondială a Sănătății Mintale

Conform unui studiului “Starea de bine a românilor”, aproape 90% dintre noi, nu am apelat NICIODATĂ la servicii de psihoterapie. Cum recunoaștem o tulburare anxioasă sau un debut de depresie, cum facem diferența între o afecțiune medicală sau una care a pornit sau este întreținută de o traumă?

Sănătatea mintală încă mai este un subiect tabu și o necunoscută pentru noi românii! Societatea noastră tradițională privește cu un ochi critic vizitele la psiholog sau la psihiatru, motivând deseori că sunt mofturi, că e nevoie doar de un pic de disciplină interioară și se poate trece peste orice eveniment neplăcut... Dacă omul nu ”pare” foarte nebun, nu deranjează vecinii, are un job, o familie, o imagine, clar NU are nevoie de psiholog/psihiatru.

Dar ce părere avem despre medici, în general? Mergem la medic doar când ne ajunge ”cuțitul la os” și avem dureri, de parcă barometrul sănătății este durerea! Da, cam așa este!

Noi românii nu credem că avem nevoie de tratament de ordin psihologic pentru că nu credem în clarificare și în îmbunătățirea unor funcționalități, vrem vindecare rapidă! Ori psihoterapia ajută clientul în ritmul lui, nu există miracole. Desigur, dacă psihoterapeutul descoperă o patologie de ordin psihiatric, îl va trimite la psihiatru pentru un diagnostic și un tratament adecvat, care va fi benefic.

Conform aceluiași studiu, mai sus amintit, aproape 50% dintre români susțin că  se simt excesiv de încărcaţi la locul de muncă, iar 38% sunt afectați de epuizarea generată de locul de muncă (burnout). 

Poate nu știți, dar BURNOUTUL neasumat, inițial ne trimite la cardiolog, din cauza unui puls mărit și al palpitațiilor. Apoi mergem la medicul internist pentru dureri de cap sau variații de greutate. Dacă experimentăm simptome în continuare, ne putem gândi și la endocrinolog pentru insomnii, ”o fi tiroida”? Sau la diabetolog din cauza senzațiilor de slăbiciune, ”poate fi glicemia”? Sau la cabinetul de gastroenterologie pentru dureri abdominale, dificultăţi de alimentaţie, tulburări de tranzit sau de înghiţire? Și uite așa, din cauza unui job nepotrivit sau încărcat, urmăm tratamente în încercarea de a trata efectul, ignorând complet cauza. Care pot fi urmările firești? Ne îndopăm cu pastile organismul care are nevoie de altceva pentru a funcționa bine.

De ce alegem să ne plimbăm pe la toate cabinetele, în loc să mergem direct să tratăm sursa? Psihoterapeuții ne spun că diabetul, hipertensiunea, ulcerul, hemoroizii, psoriazisul sunt doar câteva exemple de afecţiuni psihosomatice ce apar din cauza stresului şi a emoţiilor negative.

Conform studiului “Starea de bine a românilor”, desfășurat în anul 2022 de către D&D Research pe un eşantion naţional format din populaţia activă profesional cu vârste cuprinse între 22 şi 60 de ani, locuind în oraşe cu peste 100.000 locuitori, doar 11% dintre români au ajuns vreodată la psiholog. În ceea ce priveşte tipul problemelor de ordin psihologic, 59% dintre cei intervievați au declarat că s-au confruntat în ultimul an cu: stres, anxietate, gestionarea unor emoţii, teamă, fobii. Cu toate acestea, mersul la psiholog nu este în mintea românilor, vizibil și din cei 89% care nu au apelat niciodată la servicii de psihoterapie.

În fiecare an, la data de 10 octombrie, marcăm Ziua Mondială a Sănătății Mintale definită de Organizaţia Mondială a Sănătăţii ca fiind: „O stare de bine în care fiecare persoană îşi realizează propriul potenţial, poate face faţă tensiunilor normale ale vieţii, poate lucra cu folos şi productiv şi este capabilă să contribuie la rândul ei la dezvoltarea comunităţii din care face parte“.

Marcăm această zi pentru a vă invita la reflecție, oare AZI ne atingem maximum de potențial?

Data publicării: Marţi, 10 oct 2023