S-a deschis o nouă secție de radiologie în Sectorul 6, înființată prin intermediul proiectului SAFE

S-a deschis o noua secție de radiologie în Sectorul 6, înființată prin intermediul proiectului SAFE

Astăzi, 25 octombrie 2023, în Sectorul 6 s-a deschis o nouă Secție de radiologie în Sectorul 6. Unitatea este înființată prin intermediul proiectului  SAFE – Sănătate, Accesibilitate, Facilitate, Educație, în cadrul centrului nostru, situat în Bd. Uverturii, nr. 81, sector 6, București.

Aparatura de ultimă generație, achiziționată prin intermediul proiectului, va permite echipei de medici specialiști să vină în sprijinul persoanelor provenind din categorii vulnerabile, oferindu-le acestora în regim gratuit un set complex de investigații radiologice – radiografie pulmonară, a segmentelor osoase (genunchi, gleznă, picior, umăr, cot, mană), a coloanei vertebrale, cervicală, dorsală, lombară sau de bazin.

Dacă ai domiciliul în București și îndeplinești una din următoarele condiții vino și înscrie-te în proiect:

  • Vârstnic (peste 62 de ani femeie și peste 65 de ani bărbat);
  • Deții certificat de încadrare în grad de handicap;
  • Persoană de etnie romă;
  • Aflat în risc de sărăcie;
  • Singur și ai probleme de sănătate;
  • Persoană care provine din sistemul de protecție a copilului;
  • Persoană fără adăpost.

Dacă printre cei din jurul tău sunt persoane aparținând unor categorii vulnerabile, sfătuiește-i să se îndrepte fără ezitare către Centrul de Sănătate ”Sfântul Nectarie”.

Află cum te poți înscrie!
Sună la 021.9970 sau intră pe safe.dgaspc6.ro.

 

La Centrul de Sănătate ”Sfântul Nectarie”, din Bulevardul Uverturii nr. 81 Sector 6, îți oferim un consult GRATUIT la medicul specialist, asistență și consiliere medicală. Printre investigațiile care însoțesc consultația din cadrul proiectului SAFE se află și depistarea afecțiunilor pulmonare iar la nevoie poți beneficia, în baza recomandărilor medicului, de o radiografie GRATUITĂ.

Proiectul este coordonat de Ministerul Sănătății și derulat de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6, în parteneriat cu Fundația Estuar și Centrul de Sănătate "Sfântul Nectarie", fiind finanțat prin programul ”Provocări în sănătatea publică la nivel european” – Mecanismul Financiar SEE 2014-2021”

Proiectul se va derula pe o perioadă de 18 luni, având un buget total de 986.448 Euro.

Pentru  mai  multe detalii  referitoare la granturile SEE şi norvegiene, vă rugăm să vizitaţi ro-sanatate.ms.rowww.eeagrants.orgwww.eeagrants.ro sau www.norwaygrants.ro.

Data publicării: Miercuri, 25 oct 2023