Prin bunăvoința gazdelor de la Cantina Socială Marathon, aflată în Sectorul 2 al capitalei, colegii noștri au desfășurat o acțiune de informare despre beneficiile proiectului SAFE – Sănătate, Accesibilitate, Facilitate, Educație.
Au fost prezentate informații detaliate despre serviciile de sănătate oferite gratuit și importanța acestora pentru persoanele vulnerabile.
Au fost subliniate aspecte precum rolul intervenției timpurii în prevenirea îmbolnăvirilor, accesul la evaluări medicale de calitate și sprijinul acordat persoanelor aflate în situație de risc, inclusiv prin realizarea de investigații radiologice gratuite.
Prezentările au fost însoțite de materiale informative și exemple concrete ale modului în care proiectul a avut un impact pozitiv asupra vieților celor defavorizați.
Nu ezităm să adresăm un apel și către dumneavoastră, cei care alături de noi, puteți face ca tot mai mulți dintre semenii noștri aflați în nevoie, să afle și să aibă parte de aceste servicii.
Dacă printre cei din jurul tău sunt persoane aparținând unor categorii vulnerabile, sfătuiește-i să se îndrepte fără ezitare către Centrul de sănătate multifuncțional Sfântul Nectarie.
Află cum te poți înscrie!
Sună la 021.9970 sau intră pe safe.dgaspc6.ro.
La Centrul de Sănătate ”Sfântul Nectarie”, din Bulevardul Uverturii nr. 81 Sector 6, îți oferim un consult GRATUIT la medicul specialist, asistență și consiliere medicală. Printre investigațiile care însoțesc consultația din cadrul proiectului SAFE se află și depistarea afecțiunilor pulmonare iar la nevoie poți beneficia, în baza recomandărilor medicului, de o radiografie GRATUITĂ.
Proiectul este coordonat de Ministerul Sănătății și derulat de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6, în parteneriat cu Fundația Estuar și Centrul Multifuncțional de Sănătate Sfântul Nectarie, fiind finanțat prin programul ”Provocări în sănătatea publică la nivel european” – Mecanismul Financiar SEE 2014-2021”
Proiectul se va derula pe o perioadă de 18 luni, având un buget total de 986.448 Euro.
Pentru mai multe detalii referitoare la granturile SEE şi norvegiene, vă rugăm să vizitaţi http://ro-sanatate.ms.ro, www.eeagrants.org, www.eeagrants.ro sau www.norwaygrants.ro.
Data publicării: Vineri, 9 feb 2024