Ziua Mondială a Sănătăţii, celebrată și în Sectorul 6

Ziua Mondială a Sănătăţii, celebrată și în Sectorul 6

Ziua Mondială a Sănătăţii este sărbătorită la data de 7 aprilie, iar anul acesta se împlinesc 70 de ani de când Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a găzduit prima întrunire la nivel mondial dedicată sănătăţii.

Principala temă propusă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii pentru anul 2018 este Rolul sănătății în lume. Potrivit OMS, ”nimeni nu ar trebui să aleagă între menținerea unei stări optime de sănătate și achiziționarea unor bunuri necesare traiului”.

Conform statisticilor publicate pe site-ul Organizației Mondiale a Sănătății, cel puțin jumătate din populația globului are acces limitat la serviciile medicale, prin prisma faptului că veniturile pe care le realizează sunt insuficiente.

Primăria Sectorului 6 se preocupă îndeaproape de starea de bine a cetățenilor din comunitate, iar prin înființarea Centrului de Sănătate Multifuncțional „Sfântul Nectarie”, susține menținerea unui nivel optim de sănătate necesară individului pentru a putea deveni productiv și folositor societății.

Situat în Cartierul Militari, Centrul de Sănătate Multifuncțional „Sfântul Nectarie” dispune de 23 de specializări, medici cu reputație oferind consultații, tratament și terapie. Serviciile medicale pot fi accesate de orice persoană, de anumite facilități beneficiind doar cei cu venituri mici, care domiciliază legal în Sectorul 6.

Centrul de Sănătate Multifuncțional „Sfântul Nectarie” este situat în Bulevardul Uverturii nr. 81, Sector 6, iar pentru programări sau informații suplimentare puteți suna la 031.9593, de luni până vineri, între orele 08.00-20.00.

Data publicării: Joi, 5 apr 2018