Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței Împotriva Femeilor

Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței Împotriva Femeilor

În fiecare an, la data de 25 noiembrie, marcăm Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței Împotriva Femeilor, stabilită de Organizația Națiunilor Unite.

Ce este violența?

Violența este o amenințare permanentă, care provoacă o suferință fizică, psihică sexuală sau aduce un prejudiciu de ordin material.

Dar violența în familie?

Violența în familie este practic orice actiune fizică sau verbală săvarsită cu intentie de către un membru al familiei împotriva celuilalt membru al familiei.

Violența în familie poate fi: verbală, fizică, psihică, financiară sau sexuală.

Ce se întâmplă cu cei mici în cazul violenței în familie?

Copiii - martori ai violenței domestice au un respect de sine scăzut, le este în permanență frică și leagă foarte greu prietenii. Cei mici devin la rândul lor agresori, sunt anxioși, furioși, ostili și lipsiți de empatie față de cei mai slabi ca ei.

Anual, milioane de copii din întreaga lume sunt martorii violenței domestice. Chiar dacă sunt doar martori, viața lor este foarte complicată.

Spune NU violenței de orice fel! Sună la 031.9593 și obține o programare la cabinetul de psihologie din Centrul de Sănătate ”Sfântul Nectarie”, aflat în Bulevardul Uverturii nr 81, Sector 6.

Statistici:

Statisticile ne arată faptul că 80% dintre victime sunt de gen feminin, 42% se produc între parteneri sau foști parteneri de viață, iar numărul cazurilor de violență la adresa femeilor este în continuă creștere. Violența este cu mult mai răspandită decât ne arată sondajele, pentru că unele fapte nu sunt raportate niciodată.

Violenţa este un fenomen dur și o problemă de proporţii la nivelul țării noastre, iar consecințele și efectele sunt multiple, afectând starea de sănătate fizică și mintală.

În Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 a fost înființat ”Centrul de consiliere pentru agresori” din Sectorul 6 – un instrument de combatere a violenței domestice care funcționează la nivelul comunității în parteneriat cu Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse, în cadrul proiectului ”Sprijin pentru implementarea Convenției de la Istanbul în România”. Scopul vizat este combaterea recidivei și revenirea la o atmosferă familială benefică atât adulților, cât și copiilor.

Pentru informații suplimentare puteți scrie la consiliereagresori@dgaspc6.com și suna la 021.9970, disponibil de luni până duminică în intervalul orar 08.00 – 20.00.

Data publicării: Vineri, 25 nov 2022