Peste 300 de oameni ar putea fi salvați ca urmare a Campaniei ”6 PENTRU VIAȚĂ”

Peste 300 de oameni ar putea fi salvați ca urmare a Campaniei ”6 PENTRU VIAȚĂ”

Viețile a peste 300 de oameni aflați în suferință ar putea fi salvate prin mobilizarea  exemplară de care au dat dovadă cetățenii participanți la Campania 6 PENTRU VIAȚĂ, derulată de Centrul de Sănătate Multifuncțional “Sfântul Nectarie”, aflat în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6.

Acțiunea a fost menită să tragă un semnal de alarmă și să sensibilizeze opinia publică privind criza de sânge din spitalele din România. Mulțumim pe această cale tuturor donatorilor, fără de care mesajul pe care l-am lansat nu ar fi avut ecou.

Sângele unui donator poate salva până la 3 vieţi! Andrei Ignat, asistent la Centrul de Transfuzie Sanguină București ne explică: ”după colectare, cele trei componente majore - trombocitele, plasma şi celulele roşii din sânge - sunt separate, astfel încât acestea să poată fi transfuzate la mai multi pacienţii cu nevoi diferite.

Reprezentanții Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central Dr. Carol Davila ne spun că actul de a dona nu reprezintă un efort (o unitate de 450 ml sânge se reface cantitativ în 60 min., iar celular în 2-3 săptămâni), ci dimpotrivă este benefic, organismului îi crește imunitatea, iar riscul bolilor cardiovasculare scade considerabil.

Mulțumim reprezentanților Protoieriei Sector 6 din Capitală, precum și enoriașilor care au dat dovadă de solidaritate și spirit creștin și s-au alăturat apelului nostru umanitar, conștienți fiind de faptul că fiecare picătură de sânge, contează.

Le mulțumim, de asemenea, pentru sprijinul și suportul tehnic celor de la Centrul de Transfuzie Sanguină București și Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central Dr. Carol Davila.

Data publicării: Vineri, 19 apr 2019