Deschidem Baza de Tratament pentru Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie în Strada Floare Roșie nr. 7A

Deschidem Baza de Tratament pentru Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie în Strada Floare Roșie nr. 7A

Prin intermediul unei investiții de la bugetul local în valoare de peste 100.000 de euro, deschidem o nouă secție de recuperare medicală a Centrului de Sănătate „Sfântul Nectarie” în Str. Floare Roșie Nr. 7A, Sector 6.

Noua bază de Recuperare și Tratament are o capacitate de 100 de locuri și dublează astfel serviciile oferite în prezent de Centrul de Sănătate „Sfântul Nectarie”, la nivelul comunității.

În cadrul noii secții a Centrului de Sănătate „Sfântul Nectarie”, vor putea fi accesate următoarele tipuri de tratamente:

  • Kinetoterapie - ansamblu de tratamente pentru redarea funcției unor părți ale corpului prin mobilizare, la persoanele accidentate sau bolnave utilizând mișcarea ca terapie, cu rolul de a restabili anumite funcții ale corpului;
  • Fizioterapie - medicină fizică – un ansamblu de mecanisme de acțiune a factorilor fizici (masaj, exercițiu fizic regulat, apă, lumină, caldură, electricitate) asupra organismului uman și utilizarea lor cu scop de tratare, recuperare și profilaxie;
  • Masaj - un grup de exerciţii mecanice de tip manual sau tehnic prin care, luându-se contact cu tegumentul, se efectuează diferite manevre, în scop igienic, profilactic sau terapeutic şi recuperator;
  • Hidrokinetoterapie - reprezintă kinetoterapia în apă, una din principalele forme de refacere a funcțiilor diminuate în urma unor boli sau traumatisme precum și pentru menținerea stării de sănătate.

De serviciile medicale de recuperare pot beneficia:

  • Persoanele vârstnice, beneficiare ale serviciilor rezidențiale din Sectorul 6;
  • Persoane cu venituri mici, cu domiciliul legal pe raza Sectorului 6, care au depus documentele necesare constituirii dosarului social la sediul Centrului de Sănătate „Sfântul Nectarie” din Bd. Uverturii Nr. 81;
  • Persoane adulte, persoane vârstnice şi copii - indiferent de domiciliul legal care vor achita costurile serviciilor stabilite;
  • Copii și persoane adulte cu certificat de încadrare în grad de handicap (de 4 ori/an), cu domiciliul legal pe raza Sectorului 6, care au depus documentele necesare constituirii dosarului social la sediul Centrului de Sănătate „Sfântul Nectarie” din Bd. Uverturii Nr. 81.

Pachetul terapeutic de recuperare va fi stabilit în urma unui consult de specialitate, iar medicul va indica tipul de terapii necesare fiecărui pacient în parte, în funcție de diagnostic.

Colectivul medical este format din 10 specialiști în balneofiziokinetoterapie și un medic de recuperare, medicină fizică și balneologie.

Fiind o structură nou inființată, am solicitat Casei Naționale de Asigurări de Sănătate încheierea contractului pentru serviciile de recuperare medicală, pentru ca toți cetățenii să poată beneficia de consultații și tratamente cu bilet de trimitere de la medicul de familie.

Persoanele care optează pentru servicii de recuperare cu plată, pot achita contravaloarea serviciilor oferite la sediul din Str. Floare Roșie nr. 7A.

Programările pentru recuperare medicală se pot realiza fizic la sediul din Floare Roșie nr. 7A sau în Bd. Uverturii nr. 81 sau la telefon 021 9784 și 031 9593 sau accesând site-ul nectarie6.ro.
Programul de funcționare este de luni până vineri, între orele 08:00-20:00.

Oferim servicii terapeutice la standarde superioare de calitate, tuturor cetățenilor în nevoie!

Aparatură dotări:

  • Tecar
  • Aparat drenaj limfatic
  • Combină fizioterapie + laser + ultrasunete
  • Magnetoterapie
  • Shockwave (ESWT)
  • Aparat terapie unde scurte
  • Hidrokinetoterapie cu bazin, cadă duș subacval și băi galvanice

Prețuri recuperare medicală:

  • Kinetoterapie - 1 ședinţă 30 min. – 50 lei; - Pachet 10 sedinţe, 30 minute/ședinţă – 400 lei;
  • Curenţi de joasă/medie frecvenţă - Pachet 10 şedinţe – 130 lei;
  • Ultrasunet - Pachet 10 şedinţe – 130 lei;
  • Laser - Pachet 10 şedinţe – 130 lei;
  • Termoterapie - 1 ședință, 10 minute/ședință – 15 lei; Pachet 10 sedințe – 110 lei;
  • Masaj - 1 zonă - 15 minute – 35 lei; Pachet (10 şedinţe, 15 minute/şedinţă) – 300 lei;
  • Baie Galvanică - 4 celule (1 şedinţă) – 30 lei; Pachet (10 şedinţe) – 300 lei;
  • Hidrokinetoterapie – 1 ședință – 60 lei; Pachet (10 ședințe) – 500 lei;
  • Hidromasaj cu duș subacvatic - 1 ședință – 50 lei; Pachet (10 ședințe) – 400 lei.

Data publicării: Miercuri, 7 iun 2023