”Copii sănătoși, veseli și frumoși” – întâlnirea cu stomatologul Centrului de Sănătate “Sfântul Nectarie”

”Copii sănătoși, veseli și frumoși” – întâlnirea cu stomatologul Centrului de Sănătate “Sfântul Nectarie”

 

Astăzi, 2 iunie 2021, peste 90 de copii din Centrele de zi “Sfântul Andrei” și “Sfinții Împărați Constantin și Elena” au fost vizitați de medicul stomatolog Andrei Niță, care prin joc și explicații i-a învățat cum să se spele corect pe dinți, cum să-și păstreze sănătatea dinților. Acțiunea ce face parte din campania ”Copii sănătoși, veseli și frumoși”, derulată de Centrul de Sănătate “Sfântul Nectarie”.

Campania își propune formarea de de la vârste fragede a unor deprinderi sănătoase de igienă orală corectă şi informarea asupra importanței controlului preventiv periodic.

Întâlnirea cu medicul stomatolog s-a realizat în mediul lor, unde copiii se simt în siguranță, astfel construindu-se o relație bazată pe încredere. Cei mici au aflat că un periaj dentar corect durează cel puțin două minute și trebuie realizat dimineața și seara, iar la final au primit periuțe de dinți și un orar care îi va responsabiliza și va contribui la crearea unei rutine.

Centrele de zi “Sfântul Andrei” și “Sfinții Împărați Constantin și Elena” oferă servicii sociale integrate, specializate pentru creșterea, îngrijirea și educația timpurie a copiilor cu vârste între 3-6 ani. Aici, prichindeii au parte de îngrijire la standarde de calitate adecvate, servicii de dezvoltare personală, recreative, hrană şi supraveghere. Programul se adresează copiilor care nu frecventează grădiniţele de stat sau particulare, fie din cauza numărului limitat de locuri, fie din motivul imposibilităţii de a plăti o taxă. Cele două centre de zi, aflate în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6, promovează solidaritatea comunitară și valorizarea copilului şi a familiei.

Vă reamintim că Centrul de Sănătate “Sfântul Nectarie” este locul unde cetăţenii pot beneficia de consultații și tratamente medicale de calitate, decontate prin CASMB, iar persoanele cu venituri mici din comunitate, au parte de servicii medicale gratuite sau cu plată parțială.

Ne găsiți în Bulevardul Uverturii nr.81, sector 6, vis-à-vis de Teatrul Masca. Pentru programări sau informații suplimentare sunați la 031.9593 și 0726.150.250 sau vizitați www.nectarie6.ro.