1 Octombrie - Ziua Internațională a persoanelor vârstnice

Cu prilejul Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, sărbătorită pe 1 octombrie, Centrul de Sănătate Sf. Nectarie a organizat, la Clubul Seniorilor Iulia Hașdeu din Sectorul 6, campania de informare „Medic în dialog cu vârstnicii”.

Un număr de peste 30 de vârstnici din Sectorul 6 au participat la această campanie, în cadrul căreia au primit informații valoroase privind frecvența accesării serviciilor medicale, adaptată în funcție de vârstă și afecțiuni.

Totodată, 50 de persoane din cele patru Cluburi de Seniori, aflate sub coordonarea directă a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 și a Primăriei Sectorului 6, vor beneficia de o consultație GRATUITĂ la specialitatea Diabet Zaharat, Nutriție și Boli Metabolice, în perioada 1-31 octombrie 2024.

Doamna doctor Ruxandra Geambașu, medic în cadrul Centrului de Sănătate „Sfântul Nectarie”, a oferit sfaturi valoroase cu privire la prevenție și importanța monitorizării stării de sănătate.

Prevenția și îngrijirea sănătății la vârsta a treia


La Centrul de Sănătate „Sfântul Nectarie”, suntem dedicați sprijinirii seniorilor în menținerea sănătății.

Participanții au aflat informații esențiale despre:

  • Frecvența recomandată a vizitelor medicale
  • Monitorizarea regulată a sănătății
  • Prevenția bolilor cronice
  • Importanța unui stil de viață sănătos

Pentru mai multe informații și programări, vă invităm să contactați Centrul de Sănătate „Sfântul Nectarie”.

La Centrul de Sănătate „Sfântul Nectarie”, echipa noastră de medici specialiști este pregătită să ofere cele mai bune servicii medicale, adaptate nevoilor fiecăruia. Suntem aici pentru a vă ajuta să trăiți o viață sănătoasă și activă.

Pentru programări, sunați la 031.9593 sau folosiți formularul online, iar noi vă vom contacta.

Acordați grijă sănătății dumneavoastră și bucurați-vă de o viață activă și sănătoasă!

Centrul de Sănătate “Sfântul Nectarie” este o unitate medicală aflată în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 și a Primăriei Sectorului 6, unde cetăţenii pot beneficia de consultații și tratamente medicale de calitate decontate prin CASMB, iar persoanele cu venituri mici din comunitate, au parte de servicii medicale gratuite sau cu plată parțială.

Data publicării: Marţi, 1 oct 2024