Astăzi, 24 octombrie 2024, caravana Campaniei „Obiceiurile sănătoase se formează din copilărie”, parte a proiectului „Prevenție prin informare”, a poposit din nou la Grădinița Nr. 274 din Sectorul 6. Doamna doctor stomatolog Corina Sorica, de la Centrul de Sănătate „Sfântul Nectarie”, le-a vorbit copiilor despre igiena orală și corporală, demonstrând corect tehnicile de periaj dentar și subliniind importanța curățeniei pentru sănătatea generală.
Cei 50 de copii prezenți au participat activ alături de stomatolog, jucându-se și discutând, învățând astfel cât de important este să își păstreze dinții sănătoși.
Campania urmărește să formeze obiceiuri sănătoase încă de la vârste fragede, prevenind astfel pe termen lung stiluri de viață nesănătoase.
„Obiceiurile sănătoase se formează din copilărie” continuă până la sfârșitul lunii decembrie, vizitând grădinițe, școli și licee din Sectorul 6.
Centrul de Sănătate “Sfântul Nectarie” este o unitate medicală aflată în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 și a Primăriei Sectorului 6, unde cetăţenii pot beneficia de consultații și tratamente medicale de calitate decontate prin CASMB, iar persoanele cu venituri mici din comunitate, au parte de servicii medicale gratuite sau cu plată parțială.
Data publicării: Joi, 24 oct 2024