Azi, 12 Mai, de Ziua Internațională a Asistentului Medical, îi celebrăm pe oamenii care au un rol foarte important în echipa medicală și în procesul de îngrijire, consiliere și informare a pacienților.
Cu această ocazie, le urăm un sincer ”La mulți ani!” asistentelor medicale din Centrul de Sănătate “Sfântul Nectarie” și le mulțumim pentru profesionalismul și dăruirea cu care au grijă de pacienții care ne trec pragul.
Centrul de Sănătate “Sfântul Nectarie” este o unitate medicală aflată în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 și a Primăriei Sectorului 6, unde cetăţenii pot beneficia de consultații și tratamente medicale de calitate decontate prin CASMB, iar persoanele cu venituri mici din comunitate, au parte de servicii medicale gratuite sau cu plată parțială.
Pentru un consult preventiv sau pentru orice investigație de specialitate, poți face o programare la 031.9593 sau completează formularul online de programări și te sunăm noi!
Ne găsești în Bulevardul Uverturii nr. 81, Sector 6.
Data publicării: Duminică, 12 mai 2024