19 Mai - Ziua Internațională a Luptei împotriva Bolilor Inflamatorii Intestinale

19 Mai - Ziua Internațională a Luptei împotriva Bolilor Inflamatorii Intestinale

În această zi importantă, dorim să atragem atenția asupra bolilor inflamatorii intestinale și să oferim informații esențiale despre aceste afecțiuni.

Ce sunt bolile inflamatorii intestinale?

Bolile inflamatorii intestinale sunt afecțiuni cronice caracterizate prin inflamație persistentă a tractului gastrointestinal. Cele mai comune forme sunt boala Crohn și colita ulcerativă.

Cum se manifestă bolile inflamatorii intestinale?

Simptomele pot varia, dar pot include dureri abdominale, diaree persistentă, scădere în greutate, oboseală și febră. Uneori, simptomele pot fi intermitente sau pot deveni mai severe în timp.

Care sunt cauzele bolilor inflamatorii intestinale?

Cauzele exacte nu sunt pe deplin înțelese, dar se crede că implică o combinație complexă de factori genetici, imunologici și de mediu. Anumite alimente sau stresul pot agrava simptomele.

Diagnostic și tratament

Medicul specialist gastroenterolog va efectua consultul clinic al pacientului și poate recomanda analize de laborator, ecografie abdominală, investigații radiologice. Dar, investigația obligatorie pentru stabilirea diagnosticului, urmărirea evoluției și a tratamentului adecvat este endoscopia digestivă (endoscopie superioară sau colonoscopie - în funcție de localizarea presupusă a bolii).

Scopul tratamentului bolii active este controlul (ameliorarea sau dispariția) manifestărilor clinice și prevenirea complicațiilor.                   

Dacă nu sunt diagnosticate la timp, bolile inflamatorii intestinale, necesită tratamente costisitoare, uneori intervenții chirurgicale și pot avea complicații severe, cum ar fi riscul de apariție a cancerulul colorectal.             

”Spune NU tratamentelor luate ”după ureche” la sfatul prietenilor, vecinilor sau văzute la televizor, ele pot întârzia sau mai rău, agrava simptomele. Un diagnostic poate fi pus doar în urma unui control de specialitate. Nu negocia cu sănătatea ta!”, ne amintește domnul doctor Dinu Silviu Marian, medic gastroenterolog – având competență în endoscopie digestivă și ultrasonografie generală.

Vino la gastroenterologie în Centrul de Sănătate ”Sfântul Nectarie”, consultația este gratuită dacă ai bilet de trimitere de la medicul de familie.

Centrul de Sănătate “Sfântul Nectarie” este o unitate medicală aflată în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 și a Primăriei Sectorului 6, unde cetăţenii pot beneficia de consultații și tratamente medicale de calitate decontate prin CASMB, iar persoanele cu venituri mici din comunitate, au parte de servicii medicale gratuite sau cu plată parțială.

Pentru programări sună la 031.9593 sau completează formularul pentru programări online și te sunăm noi.

Campania lunii MARTIE. IGIENIZARE DENTARĂ doar la 130 LEI!

Data publicării: Duminică, 19 mai 2024