9 MAI - Obiceiurile bune se formează din copilărie! - campanie de informare și prevenire în domeniul sănătății în școlile și liceele Sectorului 6

9 MAI - Obiceiurile bune se formează din copilărie! - campanie de informare și prevenire în domeniul sănătății în școlile și liceele Sectorului 6

Azi, 9 Mai 2023, o nouă zi a campaniei „Obiceiurile bune se formează din copilărie”, din cadrul proiectului „Prevenție prin informare” la Grădinița Nr. 250.

Specialiștii Centrului de Sănătate „Sfântul Nectarie” le-au vorbit copiilor despre igiena orală și corporală, despre cum se efectuează corect periajul dentar, cât de importantă este curățenia pentru sănătatea noastră, despre alimentația sănătoasă și beneficiile exercițiilor fizice practicate regulat, precum și despre bolile care însoțesc un stil de viață dezordonat.

Un total de 120 de copii ai Grădiniței Nr. 250, au devenit astfel mai instruiți și mai conștienți despre mijloacele și importanța menținerii sănătății.

Campania a pornit de la ideea că obiceiurile sănătoase se deprind de la vârste cât mai fragede și că sănătatea adultului depinde în mare măsură de stilul de viață pe care l-a avut încă din perioada copilăriei. Limitarea, prin informare, a unor obiceiuri nesănătoase la această vârstă va avea un efect de lungă durată, cu beneficii la nivelul individului și al societății.

Apropierea de medici și atmosfera destinsă din cadrul întâlnirilor vor facilita vizitele copiilor la cabinetele medicale, îi vor încuraja pe copii să fie mai atenți la factorii de risc și să adopte o alimentație sănătoasă.

Campania se desfășoară până la sfârșitul lunii decembrie, perioadă în care, „Obiceiurile sănătoase se formează din copilărie” va ajunge la mai multe grădinițe, școli și licee din Sectorul 6. Partener al proiectului „Prevenție prin informare” este Agenția Națională Antidrog pentru tema „Deciziile sunt ale tale? Dependență vs. libertate”.

Centrul de Sănătate „Sfântul Nectarie” este o unitate medicală aflată în subordinea Direcţiei Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 și Primăriei Sectorului 6. Cu sediul în Bulevardul Uverturii nr. 81, centrul oferă o gama largă de diagnostice și tratamente în regim ambulatoriu, precum și servicii de medicina muncii, psihologie clinică sau planificare familială.

Pentru programări sau alte informații vă rugăm să apelați la numărul de telefon 031 9593.

Data publicării: Marţi, 9 mai 2023